toxoplasmoza

Toxoplasmoza este o maladie protozoică acută sau cronică din grupul bolilor intestinale, provocată de Toxoplasma gondii, care se transmite de la animale la om, mai frecvent pe cale orală, şi se caracterizează clinic prin simptome de intoxicaţie, afectarea sistemului nervos, cardiovascular, gastrointestinal, limfatic, vizual etc.

Pentru prima dată în 1908 savantul francez Ş. Nicolle a descoperit parazitul acestei maladii în organele interne ale unei rozătoare cu denumirea Ctenodactyles gondii, numindu-l Toxoplasma gondii. Toxoplasma provine de la denumirea “în formă de arc“, iar gondii - de la numele rozătoarei. Despre acţiunea dăunătoare a Toxoplasmei asupra organismului uman a relatat pentru prima dată Castellam în 1914.

Parazitul Toxoplasma gondii se atârnă la specia Protozoa, clasa Sporozoa, detaşamentul Coccidia. În faza de trofozoit parazitul are forma unei semiluni cu lungimea de 4-7 mkm şi lăţimea 2-4 mkm. El are faza sexuată şi asexuată de multiplicare.

Multiplicarea sexuată a parazitului se petrece în celulele epiteliale ale intestinului pisicii de casă şi a altor animale sălbatice din familia Felidae, fiind gazda definitivă a toxoplasmei. În intestinul ei trofozoitul se transformă în oochist, care cu materiile fecale se elimină în mediul extern, unde se poate păstra mai mult timp. În mediul ambiant la o temperatură favorabilă, umiditatea necesară şi prezenţa oxigenului din fiecare oochist se formează 2 sporochisturi cu câte 4 sporozoiţi, care devin invazivi.

Multiplicarea asexuată a toxoplasmei are loc în organismul diferitor mamifere şi al omului – gazda intermediară a parazitului. Toxoplasma, fiind un parazit intracelular obligat, se multiplică prin divizare în celulele sistemului macrofagal, formând pseudochistur fără înveliş.

La distrugerea pseudochisturilor se eliberează toxoplasmele, care, la rândul său, atacă alte celule, formând din nou pseudochistrui. De menţionat, că chisturi adevărate se pot forma în organele interne în toxoplasmoza cronică, care ulterior, mai frecvent, se calcifică.

Toxoplasmele în stadiul de trofozoiţi sunt sensibile la acţiunea factorilor termici şi chimici din mediul ambiant. Ele se distrug rapid la t° de +55°C, la acţiunea alcoolului etilic 50%, fenolului 1%, acidului clorhidric 1%, cloraminei 2% – timp de 5-10 minute.

Toxoplasmoza se socoate o zooantroponoză cu focalitate naturală. Ea se întâlneşte la peste 220 specii de mamifere şi 110 specii de păsări, în mijlocul cărora pot izbucni epizootii. Cu alte cuvinte, în calitate de sursă de invazie pot fi diverse animale sălbatice (vulpi, lupi, şacali, câini sălbatici, iepuri de deal, rozătoare mărunte, păsări etc.) şi de casă (pisici, câini, bovine, ovine, porcine, iepuri de muscă, găini, gâşte, raţe, curci etc).

Însă totuşi, sursa principală în toxoplasmoza o constituie pisica de casă – gazda definitivă a parazitului, care elimină cu materiile fecale oochisturi, ce se păstrează pe parcursul a mai multor luni în solul ogrăzilor, grădinilor, livezilor, în nisip, inclusiv şi în nisipul unde se joacă copiii. La animalele cu toxoplasmoza acută paraziţii au fost depistaţi în salivă, secreţiile conjunctivale, nazale, în urină şi materiile fecale.

Molipsirea omului de toxoplasmoza, de regulă, are loc pe cale alimentară: la înghiţirea chisturilor, ce se conţin în carnea crudă sau insuficient prelucrată termic (consumul frigăruiului, gustarea cărnii tocate pentru pârjoale etc); la înghiţirea oochisturilor eliminate de pisici (prin intermediul mâinilor murdare de nisip sau sol, la îngrijirea pisicilor etc). Uneori este posibilă infectarea cu toxoplasme prin intermediul mucoasei şi pielii nevătămate, însă mai des – prin tegumentele lezate.

În condiţiile naturale transmiterea acestei paraziteze de la om la om are loc numai pe cale verticală – de la mamă la făt în orice etapă de dezvoltare a lui intrauterină. E de menţionat, că la gravidele infectate recent cu toxoplasme, posibilitatea transmiterii lor la făt atinge 40-50%, iar în formele manifeste se dezvoltă la 1/3 din nou-născuţi. În unele cazuri nu se exclude definitiv posibilitatea de molipsire a lucrătorilor medicali, în special a moaşelor şi medicilor obstetricieni, în timpul controlului vaginal al femeilor sau la primirea naşterilor. În favoarea acestor presupuneri pledează rezultatele serologice mai frecvent pozitive cu antigenul toxoplasmic la aceşti lucrători medicali, pe de o parte, şi, pe de altă – depistarea toxoplasmelor în apele fetale, în secretele vaginale şi menstruale.

La contingentele de risc în privinţa infectării cu toxoplasme se atârnă lucrătorii gospodăriilor animaliere, de păsări, de animale sălbatice atât de stat, cât şi private; lucrătorii de la fermele de lapte, stâni, crescătorii de câini, veterinarii, zootehnicienii, vânătorii etc.

Toxoplasmele, nimerind pe diverse căi în organismul uman, ajung în ganglionii limfatici regionali, unde se multiplică evident, provocând hiperplazia lor şi dezvoltarea procesului inflamatoriu-granulomatos. Ulterior paraziţii pătrund în sânge, unde cu torentul sangvin sunt deseminaţi, în primul rând, în organele parenchimatoase, afectând tractul digestiv, sistemul nervos, cardiovascular, respiratoriu, endocrin, genital – la femei; aparatul locomotor etc, ce caracterizează maladia propriu-zisă.

Perioada de incubaţie, conform datelor de infectare în laborator, constituie 3-14 zile. În infectarea naturală durata incubaţiei este destul de greu de determinat, deoarece toxoplasmoza debutează mai frecvent prin forma primară latentă sau primară cronică cu semne clinice inobservabile.

În aspect clinic toxoplasmoza se subdivizează în forma achiziţionată (dobândită) şi congenitală; după evoluţie – acută, subacută, cronică, subclinică, inaparentă şi portaj; după gravitate – uşoară, medie şi gravă.

Formele inaparente, subclinice, latenţe şi portaj de toxoplasme predomină la adulţi, caracterizându-se prin lipsa completă de simptome clinice. Totodată de la femeile cu aceste forme asimptomatice de toxoplasmoza, infestate în timpul gravidităţii, fătului pe cale verticală i se transmite patologia dată, care, dimpotrivă, decurge la făt destul de grav, conducând la avorturi, naşterea copiilor bolnavi, având diferite defecte, sau la naşterea copiilor morţi.

Forma acută de toxoplasmoza dobândită se caracterizează prin debut acut, febră, simptome de intoxicaţie, mărirea ficatului şi splinei în volum, însă acestea se întâlnesc rar. Mai frecvent se determină mărirea în volum a ganglionilor limfatici, submandibulari, occipitali, axilari. Ei sunt nedureroşi, moi la palpare şi nu aderează cu ţesuturile înconjurătoare.

La o parte din pacienţi se mai determină o exantemă polimorfă sau afectarea sistemului nervos central, ce decurge sub formă de encefalită ori meningoencefalită. Formele nervoase decurg grav, uneori cu un final tragic, mai ales la persoanele care se adresează târziu după ajutor medical.

Forma cronică de toxoplasmoză dobândită se caracterizează prin simptome de intoxicaţie cronică, temperatura subfebrilă şi îndelungată, care decurge pe fundalul afectării sistemului nervos, digestiv, cardiovascular, uro-genital, vizual, muscular etc. Semnele subiective sunt în dependenţă de afectarea sistemelor respective.

Se mai determină o limfadenopatie generalizată, uneori şi mezadentă, miozite specifice etc. La majoritatea bolnavilor sunt observate dereglări din partea sistemului nervos central, iar la o parte – semne de afectare a organelor de văz (uveite, iridociclite, corioretinite, miopie progresantă etc). Toxoplasmoza cronică dobândită se caracterizează printr-o durată de mai mulţi ani, ce decurge cu acutizări şi remisii, afectând mai multe sisteme şi organe ale organismului uman.

La pacienţii cu infecţia HIV/SIDA toxoplasmoză dobândită se manifestă ca o infecţie oportunistă, care decurge sub formă de encefalită sau meningoencefalită acută, devenind cauza principală a decesului.
Toxoplasmoză congenitală se subdivizează în următoarele forme: acută, subacută, cronică, latentă şi reziduală.

În toxoplasmoză congenitală acută generalizată se observă fenomene de intoxicaţie pronunţată, ascensiune termică, hepatomegalie, uneori cu icter, pneumonie, miocardită. În cazuri grave se mai dezvoltă şi sindromul hemoragic, În formele subacute mai apare şi meningoencefalita. Toxoplasmoza congenitală acută şi subacută se depistează rar.

Totodată, forma cronică de toxoplasmoză congenitală se diagnostichează mai frecvent în virtutea decurgerii mai grave, prezenţei monstruoase, modificărilor mai pronunţate din partea sistemului nervos central cu calcificate în creier, decelate radiologic. La copii se observă microcefalia sau hidrocefalia, semne de epilepsie, o dezvoltare mintală retardată. La ei mai sunt posibile anoftalm, microftalm, corioretinită etc; vicii cardiace congenitale, buză de iepure, gură de lup şi alte defecte de dezvoltare.

În cazurile, când activitatea procesului de invazie s-a minimalizat evident ori a dispărut şi sunt prezente numai urmările encefalitei, se poate de constatat forma reziduală de toxoplasmoză.

Diagnosticul de toxoplasmoză se poate efectua în diverse secţii spitaliceşti, în condiţii de ambulator, în centrul de toxoplasmoză, însă el trebuie confirmat, utilizând date anamnestice, epidemiologice, clinice, instrumentale, metode serologice sensibile specifice şi alergice. În argumentarea diagnosticului clinic e necesar de implicat medicii infecţionişti, iar în cazuri dificile, de consultat specialiştii din Centrul Republican de toxoplasmoză.

Tratamentul specific al acestei parazitoze se efectuează în diverse secţii spitaliceşti sau în condiţii de ambulator la medicii specialişti în dependenţă de organele preponderent afectate, însă fiind coordonat cu specialiştii de la Centrul de toxoplasmoză sau cu medicii infecţionişti.

Profilaxia toxoplasmozei în primul rând constă în depistarea precoce a ei: între animale de către veterinari; în izolarea şi tratarea animalelor de preţ bolnave. Personalul implicat în îngrijirea animalelor bolnave trebuie să poarte haine de protecţie şi să respecte cu stricteţe regulile de igienă personală, inclusiv şi după contaminarea pisicilor, “chiar fiind exterior şi sănătoase”.

Nu se recomandă de consumat în hrană lapte crud, de degustat carne crudă sau tocată pentru pârjoale ori carnea slab prelucrată termic, cum sunt frigăruii etc Lucrătorii medicali din maternităţi şi consultaţii pentru femei trebuie să respecte cu stricteţe regulile de igienă personală, iar controlul vaginal a femeilor şi primirea naşterilor de efectuat, utilizând mănuşi de gumă.

Profilaxia toxoplasmozei congenitale include următoarele măsuri: depistarea gravidelor infectate primar şi tratarea lor; de investigat serologic gravidele în primul trimestru; în caz de infectare recentă, chiar dacă tabloul clinic lipseşte, de efectuat tratamentul specific.

Gravidele cu rezultatele serologice negative la toxoplasmoză în primul trimestru, necesită aceste investigaţii şi în următoarele trimestre. Dacă reacţiile serologice la toxoplasmoză devin pozitive în următoarele trimestre, se argumentează o infectare recentă şi se recomandă de aplicat tratamentul specific.

Necătând la tratamentul specific al gravidelor contra toxoplasmozei, copiii născuţi de astfel de mame necesită investigaţii specifice şi o supraveghere mai minuţioasă în dinamică.